Să lăsăm politica la o parte. Cifrele nu mint și nu au partid. Iată balanța financiară oficială a României de la aderarea în Uniunea Europeană și până azi.
Adesea auzim că „nu se vede nimic”. Dar realitatea fizică, de pe stradă, este alta. Banii europeni au finanțat lucruri care nu puteau fi construite doar din taxele noastre interne, indiferent de guvernare.
Cea mai mare parte a banilor europeni merge direct în agricultură. Fără subvenția la hectar (plătită din banii UE, nu de la București), agricultura mică și mijlocie din satele românești ar fi falimentat demult în fața importurilor.
Data viitoare când vezi o mașină roșie de pompieri ISU sau o ambulanță de descarcerare nouă pe stradă, uită-te pe portieră. Zeci de mii de echipamente care salvează vieți zilnic au fost cumpărate direct cu fonduri europene.
Al treilea cel mai mare pod suspendat din Europa (la Brăila) a fost finanțat masiv cu bani de la UE. Mai mult, peste 85% din costul fiecărui kilometru de autostradă deschis în ultimii ani a fost plătit de Europa, nu din datoria statului român.
Adesea se spune: „Am fi dus-o mult mai bine singuri, ca o țară suverană și complet independentă.” Este un sentiment patriotic frumos, dar realitatea economică globală este rece și dură.
Gândește-te la un magazin mic, de cartier sau de pe uliță. Când patronul acestui magazin merge direct la un gigant mondial (să zicem, la fabrica Coca-Cola) ca să cumpere marfă, gigantul ori îl ignoră, ori îi dă un preț foarte mare, pentru că magazinul cumpără volum mic.
Pe de altă parte, o alianță uriașă formată din zeci de mii de astfel de magazine, pentru că reprezintă milioane de clienți, se așază la masă cu gigantul și negociază dintr-o poziție de forță: „Vrem un preț corect, pentru că împreună îți cumpărăm volume uriașe, altfel mergem la concurență”. Gigantul, dacă vrea să nu piardă o piață atât de mare și de profitabilă, va alege să ofere o reducere majoră.
Fix așa stau lucrurile între țările lumii. Astăzi, lumea este condusă de coloși financiari și militari: Statele Unite, China, Rusia, și giganți tehnologici precum Facebook, Google sau Apple. Nicio țară din Europa – nici măcar puteri ca Germania sau Franța, cu atât mai puțin România – nu are volumul să negocieze singură cu ei în condiții avantajoase.
Când cumpărăm gaze de pe piețele internaționale, dacă România s-ar duce singură (magazinul mic), ar risca să plătească un preț de șantaj. Când Uniunea Europeană (alianța cu 450 de milioane de consumatori) merge să cumpere gaze, obține prețuri mult mai bune. Când UE i-a cerut gigantului Apple să schimbe încărcătoarele la USB-C, Apple s-a conformat, pur și simplu pentru că nu a vrut să piardă sute de milioane de clienți europeni.
Fix așa stau lucrurile între țările lumii. Astăzi, lumea este condusă de coloși financiari și militari: Statele Unite, China, Rusia, și giganți tehnologici precum Facebook, Google sau Apple. Nicio țară din Europa – nici măcar puteri ca Germania sau Franța, cu atât mai puțin România – nu are volumul să negocieze singură cu ei.
Când cumpărăm gaze de pe piețele internaționale, dacă România s-ar duce singură (magazinul mic), ar plăti un preț de șantaj. Când Uniunea Europeană (supermarketul cu 450 de milioane de consumatori) merge să cumpere gaze, dictează prețul. Când UE i-a ordonat gigantului Apple să schimbe încărcătoarele la USB-C, Apple a executat, pentru că nu își permitea să piardă sute de milioane de clienți.
Uniunea Europeană este, de fapt, „sindicatul” nostru de negociere. Singuri am fi fost devorați economic sau transformați într-o piață de mâna a doua. În UE, stăm la masa bogaților cu drept de vot egal.